Se încarcă pagina ...

Istoric, etapele parcurse

PREZENTARE ISTORIC PRIETROASA

În 1893, în focul bătăliei pentru refacerea viticulturii ţarii, distrusă de flagelul filoxerei, a fost înfiinţată Pepiniera Pietroasa, cu misiunea de a îndeplini rolul de „vie model şi experimentală" în mijlocul uneia din cele mai mari podgorii ale ţării, Dealu Mare.

Baza legală pentru înfiinţarea unităţii a constituit-o Legea nr. 2109 din 1 iulie 1891, care, la articolul 3, prevedea că: „Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor este autorizat a înfiinţa staţiuni viticole cu pepiniere şi vii model, cum şi cu câmpuri de experienţă şi de demonstraţiuni, pentru studierea, experimentarea şi aplicarea tuturor procedurilor având drept scop conservarea şi reconstituirea podgoriilor ţării".

Conform regulamentului de aplicare a legii „pepinierele, staţiunile viticole şi viile model au scopul de a experimenta şi alege cele mai bune specii şi varietăţi de portaltoi, producerea de material săditor şi distribuirea lui, învăţarea culturii sistematice a viţei americane, tratarea bolilor criptogamice, fabricarea şi conservarea vinului, învăţarea viticultorilor cu arta altoirii, într-un cuvânt, acestea constituie adevărate centre de lumină în mijlocul podgoriilor, indicând calea şi mijloacele cele mai nimerite pentru reconstituirea plantaţiilor viticole" (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 2109 din iulie 1891 pentru combaterea filoxerei, publicat în Monitorul Oficial nr. 168 din 31 oct. 1891, pag. 4 431, Arhivele Statului, Bucureşti).

Pepiniera Pietroasa a luat fiinţă pe moşia statului de la Pietroasa - Bădeni, care fusese secularizată de la Mânăstirea Bradu în 1864. La înfiinţare, Pepinierei Pietroasa i s-a atribuit curtea fostului mitoc mânăstiresc şi o suprafaţă totală de 32,162 ha.

Prin Legea nr. 986/16 martie 1893, au fost alocate Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, pe lângă alte fonduri şi 500 mii lei pentru înfiinţarea fermei model Pietroasa şi alte 500 mii lei pentru construirea unei crame şi pivniţe în cadrul acestei ferme (Monitorul Oficial nr. 283 din 23 martie 1893, Arhivele statului, Bucureşti).

Prof. I.C. Teodorescu arată, în 1930, în „Materialul produs în pepinierele statului de la înfiinţare până în 1929” (Inst. de Arte Grafice „Bucovina" I.E. Torouţiu, Bucureşti), că „examinând activitatea pepinierelor înfiinţate până în 1897, constatăm că, deja din această primă perioadă, a existat preocuparea ca anumite instituţii să fie destinate unor scopuri de cercetare experimentală sau să aibă un scop pur didactic sau demonstrativ, iar altele speciale să rămână ocupate numai cu înmulţirea şi distribuirea materialului săditor".

Din prima categorie de instituţii făcea parte şi Pepiniera Pietroasa care, chiar din primii ani ai existenţei sale, şi-a adus un aport preţios la rezolvarea principalelor probleme care stăteau în faţa viticulturii româneşti, orientându-şi preocupările în direcţia producerii materialului săditor viticol, a stabilirii sortimentului viticol din zonă şi a pregătirii cadrelor de altoitori şi viticultori, care să asigure refacerea plantaţiilor viticole.

Între anii 1893 şi 1895, la Pietroasa s-a înfiinţat, pe suprafaţa de 10 ha, o colecţie de 737 soiuri de viţă de vie pentru struguri de masă şi vin, aduse de pe toate continentele, mai cu seamă din Europa.

În 1898, la 5 ani de la crearea Pepinierei Pietroasa, G. Nicoleanu aprecia că „prin plantaţiile sale de viţe şi arbori relativ destul de importante, precum şi prin variaţiunea operaţiunilor de cultură, Pepiniera Pietroasa formează un câmp de studiu însemnat "(G. Nicoleanu, 1898, „Lucrările serviciului filoxeric şi viticol până la finele anului 1895”, Bucureşti).

Începând din 1894 a intrat în funcţiune şcoala de altoitori din cadrul Pepinierei Pietroasa. Ca rezultat al activităţii acestei şcoli, practica altoitului s-a răspândit în localităţile din apropiere ca: Breaza, Năieni, Finţeşti, Greceanca, Pietroasa, Şarânga ş.a., instaurând o tradiţie transmisă din tată în fiu până în zilele noastre.

La scurt timp de la înfiinţarea sa „Via Pietroasa", cum era numită de localnici, şi-a adus contribuţia la refacerea sortimentului viticol din fostele departamente Buzău şi Râmnicu Sărat, care, la sfârşitul secolului trecut, se baza încă pe vechile soiuri autohtone, Băşicată, Gordin, Negru moale, Braghină, Negru vârtos, Coarnă, sortiment din care nu lipseau Grasa şi Tămâioasa românească.

În anul 1924, a fost înfiinţată Staţiunea Viticolă şi Oenologică Pietroasa instituţie cu caracter ştiinţific şi de propagandă, menită a întreprinde cercetări pentru rezolvarea problemelor ridicate de viticultura din zonă. Staţiunea a continuat, pe o bază superioară, activitatea desfăşurată de Pepiniera Pietroasa, ea fiind propriu-zis alipită de aceasta din urmă. In cadrul unităţii a fost înfiinţată o şcoală de ucenici agricoli, cu o perioadă de pregătire de 3 ani, pentru formarea de viticultori practicieni.

Pepiniera Pietroasa, împreună cu staţiunea, organizau cursuri teoretice şi practice în fiecare primăvară cu viticultorii din regiune, cu o durată de 14 zile, după un program stabilit de minister. Tot în cadrul Pepinierei Pietroasa îşi vor efectua stagiul absolvenţi ai şcolilor inferioare de viticultură din ţară, familiarizându-se cu problemele de viticultură şi de oenologie.

În anul 1929 începe o a doua etapă în dezvoltarea unităţii, marcată de momentul în care „Via Pietroasa", în cadrul căreia funcţionau atât Pepiniera, cât şi Staţiunea Viticolă şi Oenologică şi care aparţinuse direct de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, este preluată de Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureşti.

Instituţia, denumită oficial „Via Experimentală Pietroasa", a devenit prima unitate viticolă din ţară în care au fost organizate experienţe sistematice privind comportarea soiurilor de viţe roditoare şi de portaltoi, aplicarea tăierilor în uscat, prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor etc. Cercetările erau coordonate direct de specialişti de frunte ai ţării, printre aceştia numărându-se profesorii I.C. Teodorescu, Traian Săvulescu, Gherasim Constantinescu ş.a.

În anul 1928, la Pietroasa s-a înfiinţat Staţiunea de avertizare a manei viţei de vie, una dintre primele din ţară, dotată cu staţie meteorologică şi cu aparatura necesară. Baza materială a unităţii s-a completat prin lărgirea cramei şi pivniţei şi construirea unor noi clădiri pentru laboratoare, şcoala de pivniceri şi personalul unităţii.

Ca urmare a cercetărilor întreprinse în perioada 1928—1941 la Pietroasa şi în alte unităţi de cercetare din ţară, au fost mai târziu elaborate şi publicate o serie de lucrări monumentale ca „Ampelografia României”, studiul „Monografia manei viţei de vie”, „Starea fitosanitară din România”, „Situaţia dăunătorilor animali ai plantelor cultivate din România”.

În anul 1932 a fost creată, la Pietroasa, şcoala specială de pivniceri, prima de acest fel din ţară, având drept scop pregătirea de cadre de oenologi pentru întreaga ţară.

În anul 1957, Via Experimentală Pietroasa, împreună cu Pepiniera Istriţa au trecut în cadrul Institutului de Cercetări Hortiviticole, sub forma unei staţiuni complexe. În anul următor, 1958, datorită amploarei activităţii sale şi a dezvoltării bazei materiale, secţia Pietroasa a fost transformată în staţiune independentă, aparţinând aceluiaşi institut, preluând denumirea de Staţiunea Experimentală Viticolă Pietroasa.

În septembrie 1962, prin reorganizarea reţelei de cercetare din agricultură, Staţiunea Viticolă Pietroasa s-a unificat cu Staţiunea Experimentală Viticolă Valea Călugărească, devenind o secţie a acesteia.

Începând din 1957, unitatea a fost sprijinită cu fonduri pentru amenajarea clădirilor existente şi construirea de noi laboratoare şi utilităţi gospodăreşti, pentru înfiinţarea colecţiilor de soiuri autohtone şi străine, extinderea plantaţiilor viticole etc. Au fost înfiinţate laboratoare de selecţie şi ameliorarea viţei de vie, agrotehnică, protecţia plantelor, vinificaţie şi pomicultură, încadrate cu cercetători şi personal ajutător şi dotate cu aparatura necesară efectuării la un nivel superior a cercetărilor.

Şcoala specială de pivniceri, care fusese transformată în şcoală profesională viticolă, a fost înzestrată cu un local nou, cămin şi cantină (fig. 3). Cadrele de cercetători au devenit totodată şi cadre didactice ale şcolii, iar plantaţiile experimentale, laboratoarele, crama şi pivniţa au fost puse la dispoziţia elevilor pentru efectuarea lucrărilor practice, aceştia participând efectiv la procesul de producţie şi la executarea experienţelor.

La 1 iulie 1972, prin Hotărârea Guvernului nr. 694 a fost reînfiinţată Staţiunea Experimentală Viticolă Pietroasa ca unitate de sine stătătoare, cu gestiune economică proprie şi personalitate juridică, având scopul de a efectua cercetări asupra tuturor problemelor în legătură cu dezvoltarea sectorului viticol din judeţele Buzău şi Ialomiţa, de a asigura generalizarea în producţie a rezultatelor obţinute.

Perioada 1972-1993 constituie o nouă etapă în dezvoltarea unităţii. Ea a funcţionat la început sub denumirea de „Staţiunea Experimentală Viticolă Pietroasa”, iar apoi sub cea de „Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-Vinicolă Pietroasa", fiind coordonată pentru activitatea de cercetare de Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, iar pentru activitatea de producţie de Centrala Viei şi Vinului, apoi de Direcţia Generală Economică a Horticulturii şi de Trustul Economic de Producţie Viti-Vinicolă. Începând din anul 1990, unitatea este subordonată, prin I.C.V.V. Valea Călugărească, Departamentului Agriculturii de Stat, iar din februarie 1993 - Departamentului Direcţiei cercetare, învăţământ, documentare, formare personal din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei (cf. Ord. nr. 1/1993 al M.A.A.), după care în următorii ani are ca for tutelar Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”.

Din anul 2002, în conformitate cu prevederile Legii nr. 290/15 mai 2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii si industriei alimentare, unitatea funcţionează sub numele de „Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa” având acelaşi for tutelar.

De la 1 ianuarie 2005 în baza H.G. nr. 2155/30 nov. 2004, Staţiunea este preluată de către Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

După 1972 planurile tematice de cercetare au fost completate cu noi teme si experienţe, personalul de cercetare a crescut, s-a extins suprafaţa staţiunii la 677 ha în anul 1993 şi s-a dezvoltat activitatea de producţie, punându-se accent pe producerea materialului săditor viticol valoros pentru zona de influenţă.

Rezultatele obţinute în perioada sus menţionată s-au situat la un nivel superior ca urmare a condiţiilor bune de care unitatea a beneficiat şi a muncii întregului colectiv de specialişti în frunte cu regretatul om de ştiinţă şi excepţionalul organizator care a fost inginerul Valeriu Popa.

După 1993 s-a produs o restrângere a personalului din activitatea de cercetare prin pensionarea unor cercetători şi implicit a micşorării ponderii activităţii de cercetare în volumul de activitate al unităţii. Suprafaţa staţiunii s-a diminuat ca urmare a retrocedărilor efectuate în urma aplicării Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 şi a Legii nr. 247/2005 de la 512 ha în 2003 la 223,91 ha în anul 2008.

Succesele obţinute de unitate pe parcursul întregii sale existenţe se datorează în mare măsură, specialiştilor care s-au aflat la conducerea sa, precum şi cadrelor cu profil ştiinţific, tehnic, pe aportul cărora unitatea s-a sprijinit din plin.

Anexa 1 cuprinde lista specialiştilor care au condus instituţia în decursul celor 115 de ani de existenţă, iar în anexa 2 este redată lista cadrelor cu pregătire superioară de specialitate, care au lucrat în unitate în acest interval de timp.