Se încarcă pagina ...

Material săditor viticol

Material săditor viticol

La Pietroasa, producerea materialului săditor viticol are tradiţie veche, primele viţe fiind altoite în 1893. În prezent, staţiunea produce butaşi portaltoi, coarde altoi şi viţe altoite, atât din clonele şi soiurile obţinute în unitate în urma cercetărilor, precum şi din alte soiuri.
Viţe altoite din clonele obţinute de staţiune: Tămâioasă românească 36 Pt şi 5 Pt; Grasă de Cotnari 4 Pt şi 45 Pt., Busuioacă de Bohotin 26 Pt., Băbească neagră 94 Pt., Fetească neagră 10 Pt.
Viţe altoite produse din soiurile nou create în unitate: Otilia, Timpuriu de Pietroasa, Centenar Pietroasa, Istriţa, Alb aromat.

Dezvoltarea bazei de producere a materialului săditor viticol din categoriile biologice superioare în perioada 2005-2009

 

 

În anii 2005 - 2009 au fost înfiinţate 3 butaşiere pentru producerea coardelor altoi şi portaltoi cu butaşi înrădăcinaţi, material liber de viroze, categoria biologică „bază” provenit din sera înmulţitor de la I.N.C.C.D.B.H. Ştefăneşti.

În anul 2005 s-au importat din Germania viţe altoite din categoria biologică “bază” pentru multiplicare şi studierea lor în condiţiile de la Pietroasa.

În perioada 2007-2009 s-a înfiinţat pe suprafaţa de 2,70 ha o plantaţie de portaltoi categoria biologică “bază” cu soiurile: Berlandieri x Riparia SO4-4 şi Berlandieri x Riparia Kober 5 BB Selecţia Crăciunel 2.

În primăvara anului 2008 a fost înfiinţată o plantaţie mamă producătoare de coarde altoi cu viţe altoite din categoria biologică “certificat” .

 În şcoala de viţă, an de an, se produc atât viţe altoite, cât şi butaşi înrădăcinaţi, din materialul obţinut în butaşieră, în vederea înfiinţării unor plantaţii producătoare de coarde altoi şi portaltoi, care să satisfacă necesarul de material săditor viticol pentru staţiune, cât şi pentru diverşi beneficiari.