Se încarcă pagina ...

Presa despre noi, reclame

La Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice Vinvest 2010, organizat la Timişoara, in zilele de 16 si 17 aprilie, vinul „Pietroasa Veche”, de la USAMV - SCDVV Pietroasa (1986), a fost declarat "VINUL ANULUI 2010".

Mai multe detalii

 

Faima vinurilor de Pietroasa

După celebritatea căpătată în urma descoperirii comorii, vinurile aveau să ducă faima numelui Pietroasa în lume, pentru că „Tezaurul Pietroaselor de-acum /nu-i aurul închis într-un muzeu / ci viile-nflorite, cu parfum/ şi vinul, binecuvântat de Dumnezeu!”

Itinerariul traversat până la masa de degustare, cu teraseele din piatră, clădirile din piatră, coloanele sculptate în piatră, l-au inspirat pe Nichita Stănescu ca, după degustare, să constate că „Aici la Pietroasa inima noastră de piatră s-a schimbat într-o inimă de inimă” 1976, Nichita Stănescu

Dealurile cu vii i-au inspirat pe vizitatori, mulţi dintre ei artişti, poeţi, să imagineze butucii de viţă de vie aşa cum i-au văzut cu ochii închipuirii lor. Poetul Adrian Păunescu compunea versurile „Butuci bătrâni se iau la trântă, rugine vechi se dezmormântă”.

Am putea crede că, mai pragmatic, poetul Valeriu Bucuroiu s-a aplecat să vadă pământul pe unde trece. Dar uimeşte prin idilicul a ceea ce nota: „La Pietroasele soarele izvorăşte din pământ. Aici, şi pământul e bun de băut” (1976).

Vinurile roşii dau senzaţia de căldură în corp, iar Grigore C. Moisil (1968) resimţea căldura aceasta în inimă, poate după ce crezuse că atâta piatră, pretutindeni în jur, dădea un sentiment...................glaciar.

„Am iubit întotdeauna vinul bun, mintea limpede, inima caldă. Pentru acest motiv m-am simţit bine la Pietroasa”.

Să ne imaginăm că oenologul prezenta degustarea ca pe o lecţie asupra vinurilor, iar vinul, ca un acompaniament fericit al mâncărurilor la masă, căci de aceea Adrian Păunescu a compus versurile:

„Nu, vinul nu se bea pentru a face vreo linişte prea culinară-n pântec,
Că vinul, sus în minte, face pace, de parcă bei din ciocârlie, cântec!”

Scriitorul Ion Băieşu era mândru că  „Pietroasa e o vatră esenţială a românilor: aici s-au descoperit aurul şi vinul nostru” (1976)

„Dacă există fericirea, am s-o numesc bucuria de a fi trecut pe aici” , ne onora ospitalitatea, Octavian Cotescu.

Din partea marelui oenolog francez Michel Bourzeix a rămas în Cartea de Aur o traducere extrem de inspirată a numelui soiului autohton Fetească regală, cel care a dat vinuri tinere care, sigur i-au plăcut, de vreme ce scria: „ Jeunes filles royales”  1986.

Fănuş Neagu, în 1999, degusta vinurile de Pietroasa „într-un chioş voievodal, sub miraculoasa privire a butucilor”.......Recunoştea că avea nevoie de „gândul tuturor poeţilor ca să exprim frumuseţea pe care lumea a îngrămădit-o, magic, la Pietroasele”.........”şi mă rog să rămână până în veacul urmaşilor noştri”.

La începuturile ei, o degustare dezleagă limbile şi uneşte inimile. Mai apoi, rămas fără cuvinte, vizitatorul, ori nu mai poate vorbi, ori, dacă este grafician, se exprimă prin desen. Este cazul Maestrului Marcel Chirnoagă, cel care a desenat aici „Strugurii mâniei”. Şi-a imaginat cineva câtă durere şi încrâncenare suferă butucul când i se taie rodul, trup din trupul lui? 

 

Vinul profesorilor
Ziarul Gândul 4 noiembrie 2008, autor Caterina Nicolae

Cele mai preţioase sticle din vinoteca staţiunii datează din 1947 şi fac parte din patrimoniu.

Staţiunea de cercetare s-a înfiinţat la sfârşitul secolului XIX pentru a reface viile distruse de filoxeră, iar acum este în proprietatea Universităţii de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti.

La Pietroasele, unii încă mai caută aur. Aici s-a găsit Cloşca cu puii de aur, cel mai valoros tezaur din lume până la descoperirea mormântului lui Tutankhamon. E limpede că doar jumătate din tezaurul scos la lumină din întâmplare de doi ţărani, a fost recuperat. Restul, vreo 20 de kilograme de aur, a rămas undeva în apropierea satului, ascuns de Verussi-un antreprenor albanez care avea lucrări în zonă şi căruia ţăranii i-au vândut tezaurul pe o sumă infimă, neştiind că e din aur şi pietre preţioase. Oamenii au dus vasele la fierarul din sat, care a decis că nu sunt din alamă şi că nu sunt bune de nimic. Nici măcar Verussi nu şi-a dat seama de valoare. A înţeles că metalul este aur, dar a crezut că pietrele preţioase sunt simple bucăţi de sticlă, aşa că le-a desprins să-i fie mai uşor la cărat. S-au jucat copiii ţintar cu ele, până când au aflat autorităţile.

737 de soiuri de viţă de pe toate continentele
Sunt puţini însă cei cărora povestea aurului le-a sucit minţile. Pentru cei mai mulţi, localnici sau venetici, vinul este principalul tezaur de la Pietroasele. În secolul al XVII-lea, Constantin Brâncoveanu avea terenuri întinse cu vie în împrejurimile Buzăului, iar vinurile lui ajunseseră cunoscute din Viena, până în Crimeea. Pietroasele fac „carieră” în lumea viticultorilor când Filoxera, un gândac adus în Europa odată cu primul import de viţă de vie americană, ajunge şi la noi, după ce distrusese podgorii din Franţa, Spania, Italia şi Germania. În 1893, când viile din toată ţara erau distruse aproape în totalitate, a fost înfiinţată Pepiniera Pietroasa, cu rolul de „vie model şi experimentală”. Pe o suprafaţă de 10 ha s-au adus, de pe toate continentele, o colecţie de 737 de soiuri de viţă de vie pentru struguri de masă şi vin. În 1929, Staţiunea Viticolă şi Oenologică Pietroasa este preluată de Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureşti. După ani de peregrinări pe la diferite institute, staţiunea de la Pietroasa a revenit la proprietarul iniţial- Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti.

10 milioane de lei vechi- cea mai scumpă sticlă de vin
Astăzi, staţiunea este deschisă grupurilor de turişti care vor să deguste „vinul profesorilor”. Staţiunea are o vinotecă în care sunt adăpostite câteva zeci de mii de sticle de vin şi alte câteva sute de hectolitri. Cele mai valoroase sticle sunt din 1947. Acestea n-au preţ pentru că nu se vând; fac parte din patrimoniu. Cea mai scumpă sticlă de vin vândută în ultimii ani din vinotecă a costat 10 milioane de lei vechi. „Veniseră nişte turişti români şi atât m-au bătut la cap să le vând o sticlă de vin vechi, încât le-am zis şi eu un preţ ca să le tai pofta: 10 milioane de lei. Nici n-au clipit când au auzit. Au cumpărat trei”, se strâmbă cu necaz şeful staţiunii care, de atunci, a tăiat vânzarea şi la vinul din anii `50.

Dacă pentru un turist degustarea unui vin vechi, de soi, este o curiozitate, pentru cercetătorii staţiunii licoarea pare ceva sfânt. „Mărturisesc că numai atunci când însoţesc grupurile de vizitatori îmi permit să mă port cu dezinvoltură. Altfel, întotdeauna păşesc „doar pe-alături de covoare” (n.r. Coşbuc). Când aranjez seturile de pahare pentru vizita următoare, mă simt ca şi când aş lucra într-un muzeu”, spune Maria Ivaşcu, unul dintre cercetătorii de la staţiune şi ghidul celor mai multe grupuri de turişti. Dacă o asculţi cum descrie vinurile, îţi trece gândul să mai dai pe gât vreodată un pahar de vin între două înghiţituri de friptură, fără să-l bagi în seamă cum se cuvine. Pentru ea, Feteasca albă aminteşte „mirosul florilor de viţă de vie care îţi răscolesc melancolia”, Muscatul Ottonel- „de parfumul florilor de lămâi şi salvie, al petalelor de trandafir proaspăt deschise”, Tămâioasa românească are, când e vin tânăr, arome de flori de tei şi flori de câmp, iar când se învecheşte- miros de miere, stafide şi migdale.

Taina aromelor
Nu vă imaginaţi că deveniţi experţi în vinuri numai după o vizită la staţiunea de cercetare. Un degustător profesionist se formează în ani. Începe mai întâi cu cursuri de bază şi probe practice la care este testat dacă poate să recunoască arome clasice şi combinaţii simple între principalele gusturi: dulce, acru, amar, sărat. Ca să ajungă să deosebească vinul după soi, ani şi regiunea de provenienţă, testează mii de probe. Dacă sunteţi „novici”, vizita vă aduce însă noţiunile de bază. Aflaţi că vinul se ţine în vase de inox un an, ca să se limpezească, apoi în butoaie, de preferinţă din stejar, pentru aroma şi culoare pe care le conferă vinului. În butoaie, vinul se maturează, apoi se pune în sticle unde se învecheşte. Chiar şi închis în sticle, cu dopuri de soi - cea mai bună plută tot din stejar se face şi există foarte puţine zone în care scoarţa de stejar asigură un dop de calitate- şi sigilat cu parafină, vinul continuă să lucreze, ca un organism viu. Există cercetători care au încercat să descifreze misterul legăturii dintre solul în care creşte viţa şi aromele din vinuri. Aşa se explică, de lipdă, savoarea unică a Tămâoasei româneşti de la Pietroasele. Peste tot în ţară, tâmâioasa este un vin dulce, parfumat, dar cea de la Pietroasele are o dulceaţă aparte, datorată, se pare, solului calcaros, specific zonei.

 

Pietroasa, catedrala viticulturii româneşti

Mihai Macici, Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.
Revista „Wine & spirit club”, 2008
Afirmaţia că „Pietroasa este catedrala viticulturii româneşti” a fost făcută cu mulţi ani în urmă de marele profesor Ion C. Teodorescu, iniţiatorul multor acţiuni de refacere a viilor noastre după dezastrul provocat de filoxeră şi în perioada interbelică. În 2008 se împlinesc 115 ani de la înfiinţarea, la Pietroasa, a unei pepiniere viticole, devenită apoi prima staţiune de cercetări viticole din ţară.

Cei care pomesc numele de Pietroasa se duc cu gândul spre cele două comori ale locului. În primul rând, către tezaurul cunoscut sub numele de „Cloşca cu puii de aur”, format din valoroasele podoabe şi vase găsite în 1837 în punctul „Via Ardelenilor” , părăsite - după toate probabilităţile- cu secole în urmă, de regele vizigot Athanaric în retragerea lui din faţa invaziei hunilor.

Tezaurul lichid, irepetabil în alte regiuni
În al doilea rând, spre vinurile produse la Pietroasa, mai ales spre cele de Tămâioasă românească şi Grasă, născute din fericita îmbinare a unei naturi generoase cu priceperea şi hărnicia oamenilor. Aceeaşi culoare, a pieselor din tezaur încredinţate pământului cu a vinului turnat în pahare, aceeaşi încântare şi emoţie, pe care amândouă le provoacă.

Deşi centrul viticol Pietroasa face parte, teritorial, din podgoria Dealu Mare, el se deosebeşte net de ceea ce este în jurul său prin condiţiile de climă şi sol şi prin calitatea vinurilor. Aici se înregistrează o strălucire de mai lungă durată a soarelui, o acumulare mai mare de temperaturi în perioada de vegetaţie a viţei de vie şi mai ales în lunile de toamnă, când se petrece coacerea strugurilor, un regim destul de sărac în precipitaţii. Solul scheletic, pietros, este format pe roci calcaroase, constituind un suport propice pentru cultura viţei de vie. Viile, întinse pe teritoriul a două comune, Pietroasele şi şarânga, coboară într-o pantă lină şi uniformă, acoperind poalele dealului Istriţa, până la şoseaua Ploieşti-Buzău. Poate fi contemplat aici un peisaj calm, odihnitor, cu totul diferit de cel de la Valea Călugărească şi Urlaţi, din partea vestică a podgoriei.

Întotdeauna în avangarda ştiinţei viticole româneşti
Viaţa viilor de la Pietroasa se împleteşte strâns cu cea a staţiunii de cercetări viticole înfiinţată aici cu mult timp în urmă.

În anul 1893, deci acum 115 ani, la Pietroasa a fost creată una dintre primele pepiniere viticole din ţară, ca măsură luată de stat pentru producerea materialului săditor viticol. Pepinierei Pietroasa i s-a creat, încă de la înfiinţare, un statut special, acela de a fi „o vie model şi experimentală pentru cultura viţei de vie şi fabricarea vinului”.  De aici au radiat continuu soluţii şi metode noi de producere a materialului săditor viticol, de alegere a soiurilor, de înfiinţare a plantaţiilor, de cultivare a viilor, preluate cu multă încredere de viticultori. În 1924, pepiniera Pietroasa a fost tranformată în staţiune viticolă şi oenologică, preluând în 1928 denumirea de „Via experimentală Pietroasa”. Profesorul Gherasim Constantinescu, unul dintre primii conducători ai acestei unităţi, afirma cu deplin temei:”Pietroasa se poate considera, fără tăgadă, ca fiind leagănul ştiinţei viticole româneşti. Menirea ei a fost să redea viaţă podgoriilor şi să furctifice eforturile delenilor valorificând prin plantaţii de vii (......) dealurile sucarpatice pe care viţa de vie le ocupă de milenii, având întâietate faţă de toate plantele de cultură”.

Profesorul Ion C. Teodorescu are meritul de a fi înfiinţat la Pietroasa primele plantaţii destinate studierii soiurilor autohtone şi a celor aduse în ţară după invazia filoxerică. În anii 1893-1895, la Pietroasa a fost înfiinţată o colecţie cu 737 soiuri de viţă de vie pentru struguri de masă şi vin, pe suprafaţa de 10 hectare. În 1928, sub îndrumarea lui I.C. Teodorescu, aici a fost realizată o plantaţie experimentală cu 24 soiuri pentru vin (12 româneşti şi 12 străine), fiecare soi altoit pe 10 portaltoi şi supus la 5 sisteme de tăiere (1200 combinaţii). Datele obţinute în urma acestei experimentări de amploare au fost publicate mai târziu în monumentala lucrare „Ampelografia RSR” (8 volume) apărută sub coordonarea profesorului Gherasim Constantinescu în perioada 1959-1970.

Acţiunile de pionierat legate de Pietroasa sunt numeroase şi de mare importanţă. Aici a fost creată una dintre primele staţii pentru avertizarea tratamentelor de combatere a manei viţei de vie, a fost înfiinţată prima şcoală profesională de pivniceri, a fost realizată o cramă cu utilaje moderne la vremea aceea, aduse din Italia, au fost înfiinţate, cu mult mai recent, primele planataţii experimentale şi de încercare cu distanţe mari şi forme înalte de conducere, care au stat la baza conceptului de viticultură intensivă promovat în ţară începând din anii `60 - `70.

Oamenii din spatele renumelui
La conducerea staţiunii Pietroasa s-au perindat oameni de mare valoare care au adăugat, fiecare, câte ceva la realizările şi faima acestei unităţi. Unul dintre primii ei şefi a fost un francez, August Joseph Ville, trimis în România de statul francez, la solicitarea guvernului român, cu misiunea de a sprijini refacerea viilor distruse de filoxeră. Contribuţii mari la dezvoltarea unităţii le-au avut Al.P. Ionescu, Gherasim Constantinescu (director al staţiunii în perioada 1929-1937), Leon Văleanu, Alexandru Roşca, Dan Ştefănescu, Grigore Levinţa, Aurel Toma, Valeriu Popa şi Ion Damian (actualul ei director). Staţiunea aparţine, începând din 2005, Universităţii de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, funcţionând ca unitate de cercetare şi ca centru de practică pentru studenţi.

Realizările staţiunii sunt legate nu numai de cei care au condus-o, ci şi de specialiştii care au lucrat în această unitate, în cursul îndelungatei ei existenţe. Este demn de remarcat puternica legătură stabilită între staţiunea Pietroasa şi oamenii care au slujit-o, marele ataşament al acestora faţă de unitatea de care şi-au legat viaţa. Maria Ivaşcu, inimoasa cercetătoare a staţiunii, a scris recent o carte intitulată „Tezaur istoric şi vinicol la Pietroasa”, în care se referă la o anumită „magie a locului”, care are darul de a-i face pe oamenii ajunşi acolo, să nu mai plece. Pe toţi cei pomeniţi în cartea sa de Maria Ivaşcu, i-am cunoscut bine şi îmi face plăcere să le pomenesc numele. Ei se cheamă Valeriu şi Elena Popa, Victor Secară, Otilia şi Aurel Toma, Maria Bobeleac, Ion Barbu, Ion Damian, Gheorghe şi Charlotte Vărăticeanu, Maria Ivaşcu, Sofia Ispas, Angela Pucaş, la care pot fi adăugaţi mulţi alţii. Eu însumi am lucrat la staţiunea Pietroasa timp de 10 ani, în perioada 1957-1967 şi îmi face impresia că nu am părăsit-o niciodată. Îmi întorc gândurile cu emoţie spre acei ani, într-o permanentă încercare de regăsire, şi continui să mă simt la Pietroasa  ca „la mine acasă”.

Tezaurul din lada de zestre vinicolă
Tezaurul vinicol al Pietroasei este format din vinurile produse aici, în frunte cu cele de Tămâioasă şi Grasă.

Soiul Tămâioasă românească, ajuns aici de la Drăgăşani, stă la baza faimei de care se bucură acest centru viticol. Este un fapt cunoscut că cele mai valoroase vinuri de Tămâioasă din ţară se produc la Pietroasa. Ele au o tărie alcoolică nu foarte ridicată, de 12-12,5% vol şi un conţinut în zahăr de obicei mai mare, de 60 g/l, uneori de 80-90 g/l.Vinurile au o aromă puternică şi exaltantă, particulară, care o aminteşte pe cea a strugurilor supracopţi şi pe cea a mierii de albine, a florilor de tei şi de salcâm. Culoarea lor, cu nemărginite reflexe, variază în funcţie de vârstă, între galben-auriu şi chihlimbariu. Gustul lor este bogat, complex, bine echilibrat prin componentele lor de dulce şi acid. Sunt vinuri pline de nerv, robuste, fără ca aceste caracteristici să fie păgubitoare pentru însuşirile lor de mare fineţe. Vinul de Tămâioasă românească impresionează prin puternica sa personalitate, este, aşa cum cineva a spus pe bună dreptate, un „vin-capodoperă”. În funcţie de vârsta vinului, care poate fi cuprinsă între 1 an şi 3-4 ani, aromele se desfac, pe un diapazon larg, de la cele apropiate de struguri, la vinurile mai tinere, spre cele evoluate, greu de definit, de mare originalitate şi nobleţe, la vinurile mai vechi.

Soiul Grasă, cel care se cultivă la Cotnari, a găsit la Pietroasa a doua sa patrie. Soiul produce puţin, dar dă vinuri de mare fineţe şi neîntrecută calitate. În numeroşi ani, strugurii de Grasă sunt atacaţi de ciuperca Botryis cinerea, care provoacă aşa numitul „mucegai nobil”, cu rol important asupra calităţii vinului. (Fiul meu, oenolog în Africa de Sud, este de părere că termenul de „atacat” de mucegai nobil nu este deloc potrivit, şi sunt tentat să-i dau dreptate; în acest caz ar fi mult mai potrivit să vorbim de struguri „hărăziţi” mucegaiului nobil, sau „predispuşi” la mucegai). Boabele se stafidesc şi devin foarte dulci, constituind o valoroasă materie-primă pentru producerea de vinuri naturale cu conţinut în zahăr. Vinurile de Grasă au o tărie alcoolică de 11,5-12,5 %vol, peste 60 g/l zaharuri şi o plăcută aciditate, caracteristică vinurilor obţinute prin recoltare tardivă. Ele au aromă fină şi totodată, bogată, de miez de pâine, de piersici şi de flori de câmp, în care se simte influenţa boabelor stafidite. Culoarea lor variază între galben-pai şi galben-auriu cu reflexe verzui, gustul este armonios, impresionând prin catifelare şi nobleţe.

În ultimele decenii, în viile de la Pietroasa a mai intrat încă un soi destinat producerii de vinuri aromate, de această dată roze sau roşii. Este vorba de Busuioaca de Bohotin, ale cărui vinuri se apropie, întrucâtva, da facetura celor de Tămâioasî românească; ele sunt, s-ar putea spune, replica, pe altă gamă cromatică, ale celor din urmă la Pietroasa, din soiul Busuioacă se realizează, cu mai multă siguranţă decât la Huşi, de unde soiul este originar, struguri şi vinuri cu conţinut bogat în zahăr, fapt care justifică includerea sa în sortimentul destinat producerii de vinuri dulci naturale.

În generoasele condiţii de climă şi sol ale centrului viticol Pietroasa se pot obţine şi vinurie albe de calitate de Riesling italian, Chardonnay, Sauvignon şi Pinot gris, precum şi vinuri roşii de Cabernet Sauvignon şi Merlot. Soiurile se aşează în plantaţii, fără a-şi lua unul altuia locul, pe cuprnsul lungii fâşii ocupate de vii, întinsă pe mai mult de 4 km. Oricum, locul Tămâioasei şi Grasei este în partea superioară a versantului, acolo unde solul este mai pietros, iar lumina mai puternică.

Pe un posibil drum al viilor şi vinurilor din porgoria Dealu Mare, Pietroasa trebuie să consituie un important punct de popas. Acest drum ar pleca de la Valea Călugărească, ar trece prin Uurlaţi, Ceptura şi Tohani, s-ar opri ca într-o reculegere la Pietroasa şi ar continua pe sub deal, prin Sărăţeanca, Merei şi Zoreşti. S-au împuţinat, astăzi, viile de la acest traseu, dar există toate speranţele ca ele să renască, după cum sper că, într-un viitor nu prea îndepărtat, va renaşte toată viticultura românească.

 

Unicitatea locului denumit Pietroasa
Interviu dat la Radio România Internaţional pentru concursul „Legendele Buzăului”, noiembrie 2009
Dr. Ing. Maria Ivaşcu

La Pietroasa, vizitatorii vin pentru vinurile sale; dar, inevitabil, această localitate nu poate fi abordată dintr-o singură latură, aceea a vinului, fiindcă aici tradiţia pentru cultivarea viţei de vie se împleteşte cu tradiţia prelucrării pietrei şi cu istoria sa.

Aşadar, vorbim despre Pietroasele şi tezaurele sale.

Oriunde calci, oriunde dai cu sapa, oriunde înfigi cazmaua, sare din pământ un ciob, o monedă veche, un vârf de săgeată, un cercel, o fibulă………

Dealul Istriţa poartă, pe spinarea sa pietroasă, 5 comune, una mai vestită decât alta, Năieni, Breaza, Pietroasele, Merei şi Verneşti, fiecare având comori inestimabile de istorie, arheologie şi legendă.

Dintre aceste 5 localităţi, Pietroasele este cea mai vestită, descoperirile sale fiind, în ordine cronologică, tezaurul Cloşca cu puii de aur, castrul roman târziu localizat de Odobescu la 1866, Cetatea dacică de la Gruiu-Dării, Faima locurilor este completată de alte două comori: oamenii şi vinul. Oamenii, care au intrat în istorie cu trei ocazii: odată fără voia lor, datorită comorii descoperite aici, şi încă odată, prin priceperea lor în cultivarea viţei de vie şi de asemenea, prin priceperea prelucrării pietrei, lucru ce şi-a pus o amprentă veşnică pe arhitectura caselor şi a cramelor din zonă. Nu oriunde în ţară şi în lume, strugurii erau presaţi într-un lin de piatră, de dimensiuni impresionabile!

La Pietroasa, statul înfiinţa cea dintâi pepinieră pentru înmulţirea viţei de vie, după pagubele produse de filoxeră. Aici existau şi plantaţii de viţă de vie, dar şi priceperea localnicilor în cultivarea acesteia. Era anul 1893.

Condiţiile ecoclimatice erau cunoscute ca favorabile, din timpuri străvechi, adică soluri calde, calcaroase, precipitaţii reduse, o strălucire de excepţie a soarelui, concretizată în 1200 de ore de insolaţie într-un an, condiţii pentru o bună supramaturare a strugurilor.

De atunci şi până în prezent, în cei 115 ani de existenţă, Staţiunea Viticolă Pietroasa a continuat să îmbunătăţească soiurile existente, să creeze altele noi, să împodobească dealurile cu plantaţii noi, să ascundă în pivniţă noi comori, de data asta în sticle, adică vinurile sale. Cele mai apreciate şi cunoscute sunt vinurile sale albe dulci, unele aromate, cum ar fi Tămâioasa românească, Grasa, dar şi cel roze, Busuioaca de Bohotin. Unele dintre ele, deşi poartă în ampelografie denumirea zonei de origine, cum ar fi Cotnari, respectiv Bohotin, şi-au găsit la Pietroasa o a doua patrie şi succesul cu care se cultivă aici este uşor de demonstrat.

Acestea ar fi, într-o sinteză a sintezelor, preocupările de la înfiinţare, până în 2005, anul din care aparţinem Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară de la Bucureşti, iar de atunci, încoace, am putea adăuga preocupările legate de înfiinţarea a 10 ha de cultură ecologică, dintr-un soi autohton, Fetească neagră, precum şi alte 15 ha cu soiul Tămâioasă românească ce abia vor intra pe rod. De asemenea, dotarea segmentului de prelucrare primară a strugurilor, cu instalaţii de limpezire a mustului prin procedeul flotaţiei şi răcirea mustului în serpentină de răcire, toate menite să îmbunătăţească mustul, din punct de vedere al calităţii, pentru ca vinurile obţinute să fie de calitate înaltă.

Dintre cele peste 150 de medalii câştigate de vinurile obţinute de Staţiunea Viticolă Pietroasa, la concursuri naţionale şi internaţionale (Budapesta, Ljublijana) este demn de menţionat, cel puţin, pe cea mai recentă: Concursul „Muscats du monde” din iulie 2009, în Franţa, la Frontignan, unde Tămâioasa românească, anul de recoltă 1986, a obţinut Marea Medalie de Aur.

Despre oenoturismul zonei ţin să spun câteva idei:
- recentele descoperiri arheologice de la Edificiul cu hipocaust (mă refer la vara acestui an), care este un unicat pe teritoriul vechii Dacii, precum şi foarte multele pensiuni care au apărut în zonă în ultimii ani, mă îndrăptăţesc să sper că vor spori considerabil interesul turistic al judeţului Buzău şi al localităţii Pietroasele. Zona va deveni mai atractivă pentru investitori, va atrage amplasarea unor dotări turistice cu beneficii culturale, dar şi economice!
- Şi atunci, în acest context, sper să văd marile vinuri de Pietroasa, din vinoteca ce se poate mândri cu câteva sute de mii de sticle, unele ce vin din deceniul al IV-lea al secolului trecut, că însoţesc la masă preparatele tradiţionale de Buzău. Ideea este că, să vinzi vin de un an, poate oricine în zonă! Dar, să vinzi vin de vinotecă, chiar dacă în cantităţi mai limitate, dar cu preţuri mult mai bune, nu este decât la îndemâna Staţiunii viticole Pietroasa! Dacă suntem unici din acest punct de vedere, am vrea să fim preţuiţi ca atare şi să nu ne confundăm cu orice cramă........Noii producători de vinuri trebuie să facă dovada trecerii timpului, prin maturarea vinurilor la vas şi învechirea la sticlă. Va trebui ca pentru asta, să educăm, în sensul bun al cuvântului, gusturile consumatorilor şi să-i convingem că preparatele cu ştaif, trebuie asociate cu vinuri cu denumire de origine controlată Pietroasa, mai ales vinuri învechite. Vă asigur că avem încă multe de spus în această privinţă, fiindcă puţină lume ştie să deosebească înnobilarea pe care o capătă un vin, prin învechire.
Am sesizat că în legătură cu Pietroasa, s-a creat un paradox: nu poţi şti dacă vinul de Tămâioasa românească a făcut celebru locul acesta şi staţiunea unde s-a obţinut, ori celebritatea locului, a făcut din acest vin, un produs tradiţional buzoian!!!!????? La această întrebare încă nu am găsit un răspuns.