Anul acesta, cea de-a XV a ediție a International Wine Contest Bucharest s-a desfășurat la Iași în perioada 1- 4 Noiembrie. În concurs, au fost înscrise peste 500 de probe de vinuri din toate colțurile lumii, iar jurații cu siguranță nu au avut o muncă ușoară.

Stațiunea de Cercetare Pietroasa a participat și în acest an cu o mică parte din vinurile ce alcătuiesc gama Pietroasa Veche. Ca pentru orice producător de vinuri, rezultatele au fost așteptate cu emoție și speranță. La final, când s-au afișat, SCDVV Pietroasa era pe lista cu 3 medalii de aur. Vinurile care au obținut aceste distincții sunt:

  • Tămâioasa românească dulce din 2014 – Acest soi emblemă pentru Centrului Viticol Pietroasa care an de an ne oferă vinuri cu caracteristici organoleptice variate, dar situate pe aceeași treaptă de calitate, reușește să ne surprindă și pe noi prin transformările care au loc în timpul maturării. Vorbim despre un vin auriu, consistent cu nas bogat și intens ce amintește de miere, caise sau smochine.
  • Cabernet Sauvignon 2016 – Via este relativ tanara, are undeva la 11 ani, si ofera vinurilor din acest soi tanini duri si astringenti caracteristici pentru prima etapa din viata unui vin rosu si mai ales pentru Cabernet Sauvignon. Cei 2 ani în care vinul s-a maturat în butoaie de lemn au dus la obținerea unui vin mult mai ,,prietenos” cu simțurile degustătorului. Culoarea este roșu-granat, aroma discreta si complexă ce duce către mirodenii, gustul este puternic și echilibrat, dar dominat de extractul bogat.
  • Grasă de Cotnari demi-dulce 2014 – Un vin pe care îl obținem destul de rar și care provine dintr-o suprafață restransă cultivată în treimea superioară a dealului, lângă Tămâioasa românească. Vinul încă nu este îmbuteliat, dar în cel mai scurt timp aceasta va fi scos din pivniță și o mare parte o să ajungă în vinoteca noastră. Culoarea a devenit galben-aurie, nasul este discret și scoate în evidență florile de salcâm, gutuile și mierea. Gustul amintește de migdală și fructe confiate. Aciditatea este moderată, iar la final dulcele persistă alături de o senzație condimentată.

Vinurile prezentate, și nu numai acestea, sunt disponibile la vânzare și pot fi alegerea potrivită în pentru orice idee mai mult sau mai puțin originală pe care o aveți de implementat în bucătarie. Pentru fiecare fel de mâncare există un tip de vin care îi amplifică și mai mult gustul. De aceea, cand toată familia se adună în preajma sărbătorilor și încep ritualurile de pregătire a preparatelor culinare, vinul nu trebuie să lipsească din pahar.