Mihai Macici, Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.
Revista „Wine & spirit club”, 2008
Afirmaţia că „Pietroasa este catedrala viticulturii româneşti” a fost făcută cu mulţi ani în urmă de marele profesor Ion C. Teodorescu, iniţiatorul multor acţiuni de refacere a viilor noastre după dezastrul provocat de filoxeră şi în perioada interbelică. În 2008 se împlinesc 115 ani de la înfiinţarea, la Pietroasa, a unei pepiniere viticole, devenită apoi prima staţiune de cercetări viticole din ţară.

Cei care pomesc numele de Pietroasa se duc cu gândul spre cele două comori ale locului. În primul rând, către tezaurul cunoscut sub numele de „Cloşca cu puii de aur”, format din valoroasele podoabe şi vase găsite în 1837 în punctul „Via Ardelenilor” , părăsite – după toate probabilităţile- cu secole în urmă, de regele vizigot Athanaric în retragerea lui din faţa invaziei hunilor.

Tezaurul lichid, irepetabil în alte regiuni
În al doilea rând, spre vinurile produse la Pietroasa, mai ales spre cele de Tămâioasă românească şi Grasă, născute din fericita îmbinare a unei naturi generoase cu priceperea şi hărnicia oamenilor. Aceeaşi culoare, a pieselor din tezaur încredinţate pământului cu a vinului turnat în pahare, aceeaşi încântare şi emoţie, pe care amândouă le provoacă.

Deşi centrul viticol Pietroasa face parte, teritorial, din podgoria Dealu Mare, el se deosebeşte net de ceea ce este în jurul său prin condiţiile de climă şi sol şi prin calitatea vinurilor. Aici se înregistrează o strălucire de mai lungă durată a soarelui, o acumulare mai mare de temperaturi în perioada de vegetaţie a viţei de vie şi mai ales în lunile de toamnă, când se petrece coacerea strugurilor, un regim destul de sărac în precipitaţii. Solul scheletic, pietros, este format pe roci calcaroase, constituind un suport propice pentru cultura viţei de vie. Viile, întinse pe teritoriul a două comune, Pietroasele şi şarânga, coboară într-o pantă lină şi uniformă, acoperind poalele dealului Istriţa, până la şoseaua Ploieşti-Buzău. Poate fi contemplat aici un peisaj calm, odihnitor, cu totul diferit de cel de la Valea Călugărească şi Urlaţi, din partea vestică a podgoriei.

Întotdeauna în avangarda ştiinţei viticole româneşti
Viaţa viilor de la Pietroasa se împleteşte strâns cu cea a staţiunii de cercetări viticole înfiinţată aici cu mult timp în urmă.

În anul 1893, deci acum 115 ani, la Pietroasa a fost creată una dintre primele pepiniere viticole din ţară, ca măsură luată de stat pentru producerea materialului săditor viticol. Pepinierei Pietroasa i s-a creat, încă de la înfiinţare, un statut special, acela de a fi „o vie model şi experimentală pentru cultura viţei de vie şi fabricarea vinului”. De aici au radiat continuu soluţii şi metode noi de producere a materialului săditor viticol, de alegere a soiurilor, de înfiinţare a plantaţiilor, de cultivare a viilor, preluate cu multă încredere de viticultori. În 1924, pepiniera Pietroasa a fost tranformată în staţiune viticolă şi oenologică, preluând în 1928 denumirea de „Via experimentală Pietroasa”. Profesorul Gherasim Constantinescu, unul dintre primii conducători ai acestei unităţi, afirma cu deplin temei:”Pietroasa se poate considera, fără tăgadă, ca fiind leagănul ştiinţei viticole româneşti. Menirea ei a fost să redea viaţă podgoriilor şi să furctifice eforturile delenilor valorificând prin plantaţii de vii (…) dealurile sucarpatice pe care viţa de vie le ocupă de milenii, având întâietate faţă de toate plantele de cultură”.

Profesorul Ion C. Teodorescu are meritul de a fi înfiinţat la Pietroasa primele plantaţii destinate studierii soiurilor autohtone şi a celor aduse în ţară după invazia filoxerică. În anii 1893-1895, la Pietroasa a fost înfiinţată o colecţie cu 737 soiuri de viţă de vie pentru struguri de masă şi vin, pe suprafaţa de 10 hectare. În 1928, sub îndrumarea lui I.C. Teodorescu, aici a fost realizată o plantaţie experimentală cu 24 soiuri pentru vin (12 româneşti şi 12 străine), fiecare soi altoit pe 10 portaltoi şi supus la 5 sisteme de tăiere (1200 combinaţii). Datele obţinute în urma acestei experimentări de amploare au fost publicate mai târziu în monumentala lucrare „Ampelografia RSR” (8 volume) apărută sub coordonarea profesorului Gherasim Constantinescu în perioada 1959-1970.

Acţiunile de pionierat legate de Pietroasa sunt numeroase şi de mare importanţă. Aici a fost creată una dintre primele staţii pentru avertizarea tratamentelor de combatere a manei viţei de vie, a fost înfiinţată prima şcoală profesională de pivniceri, a fost realizată o cramă cu utilaje moderne la vremea aceea, aduse din Italia, au fost înfiinţate, cu mult mai recent, primele planataţii experimentale şi de încercare cu distanţe mari şi forme înalte de conducere, care au stat la baza conceptului de viticultură intensivă promovat în ţară începând din anii `60 – `70.

Oamenii din spatele renumelui
La conducerea staţiunii Pietroasa s-au perindat oameni de mare valoare care au adăugat, fiecare, câte ceva la realizările şi faima acestei unităţi. Unul dintre primii ei şefi a fost un francez, August Joseph Ville, trimis în România de statul francez, la solicitarea guvernului român, cu misiunea de a sprijini refacerea viilor distruse de filoxeră. Contribuţii mari la dezvoltarea unităţii le-au avut Al.P. Ionescu, Gherasim Constantinescu (director al staţiunii în perioada 1929-1937), Leon Văleanu, Alexandru Roşca, Dan Ştefănescu, Grigore Levinţa, Aurel Toma, Valeriu Popa şi Ion Damian (actualul ei director). Staţiunea aparţine, începând din 2005, Universităţii de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, funcţionând ca unitate de cercetare şi ca centru de practică pentru studenţi.

Realizările staţiunii sunt legate nu numai de cei care au condus-o, ci şi de specialiştii care au lucrat în această unitate, în cursul îndelungatei ei existenţe. Este demn de remarcat puternica legătură stabilită între staţiunea Pietroasa şi oamenii care au slujit-o, marele ataşament al acestora faţă de unitatea de care şi-au legat viaţa. Maria Ivaşcu, inimoasa cercetătoare a staţiunii, a scris recent o carte intitulată „Tezaur istoric şi vinicol la Pietroasa”, în care se referă la o anumită „magie a locului”, care are darul de a-i face pe oamenii ajunşi acolo, să nu mai plece. Pe toţi cei pomeniţi în cartea sa de Maria Ivaşcu, i-am cunoscut bine şi îmi face plăcere să le pomenesc numele. Ei se cheamă Valeriu şi Elena Popa, Victor Secară, Otilia şi Aurel Toma, Maria Bobeleac, Ion Barbu, Ion Damian, Gheorghe şi Charlotte Vărăticeanu, Maria Ivaşcu, Sofia Ispas, Angela Pucaş, la care pot fi adăugaţi mulţi alţii. Eu însumi am lucrat la staţiunea Pietroasa timp de 10 ani, în perioada 1957-1967 şi îmi face impresia că nu am părăsit-o niciodată. Îmi întorc gândurile cu emoţie spre acei ani, într-o permanentă încercare de regăsire, şi continui să mă simt la Pietroasa ca „la mine acasă”.

Tezaurul din lada de zestre vinicolă
Tezaurul vinicol al Pietroasei este format din vinurile produse aici, în frunte cu cele de Tămâioasă şi Grasă.

Soiul Tămâioasă românească, ajuns aici de la Drăgăşani, stă la baza faimei de care se bucură acest centru viticol. Este un fapt cunoscut că cele mai valoroase vinuri de Tămâioasă din ţară se produc la Pietroasa. Ele au o tărie alcoolică nu foarte ridicată, de 12-12,5% vol şi un conţinut în zahăr de obicei mai mare, de 60 g/l, uneori de 80-90 g/l.Vinurile au o aromă puternică şi exaltantă, particulară, care o aminteşte pe cea a strugurilor supracopţi şi pe cea a mierii de albine, a florilor de tei şi de salcâm. Culoarea lor, cu nemărginite reflexe, variază în funcţie de vârstă, între galben-auriu şi chihlimbariu. Gustul lor este bogat, complex, bine echilibrat prin componentele lor de dulce şi acid. Sunt vinuri pline de nerv, robuste, fără ca aceste caracteristici să fie păgubitoare pentru însuşirile lor de mare fineţe. Vinul de Tămâioasă românească impresionează prin puternica sa personalitate, este, aşa cum cineva a spus pe bună dreptate, un „vin-capodoperă”. În funcţie de vârsta vinului, care poate fi cuprinsă între 1 an şi 3-4 ani, aromele se desfac, pe un diapazon larg, de la cele apropiate de struguri, la vinurile mai tinere, spre cele evoluate, greu de definit, de mare originalitate şi nobleţe, la vinurile mai vechi.

Soiul Grasă, cel care se cultivă la Cotnari, a găsit la Pietroasa a doua sa patrie. Soiul produce puţin, dar dă vinuri de mare fineţe şi neîntrecută calitate. În numeroşi ani, strugurii de Grasă sunt atacaţi de ciuperca Botryis cinerea, care provoacă aşa numitul „mucegai nobil”, cu rol important asupra calităţii vinului. (Fiul meu, oenolog în Africa de Sud, este de părere că termenul de „atacat” de mucegai nobil nu este deloc potrivit, şi sunt tentat să-i dau dreptate; în acest caz ar fi mult mai potrivit să vorbim de struguri „hărăziţi” mucegaiului nobil, sau „predispuşi” la mucegai). Boabele se stafidesc şi devin foarte dulci, constituind o valoroasă materie-primă pentru producerea de vinuri naturale cu conţinut în zahăr. Vinurile de Grasă au o tărie alcoolică de 11,5-12,5 %vol, peste 60 g/l zaharuri şi o plăcută aciditate, caracteristică vinurilor obţinute prin recoltare tardivă. Ele au aromă fină şi totodată, bogată, de miez de pâine, de piersici şi de flori de câmp, în care se simte influenţa boabelor stafidite. Culoarea lor variază între galben-pai şi galben-auriu cu reflexe verzui, gustul este armonios, impresionând prin catifelare şi nobleţe.

În ultimele decenii, în viile de la Pietroasa a mai intrat încă un soi destinat producerii de vinuri aromate, de această dată roze sau roşii. Este vorba de Busuioaca de Bohotin, ale cărui vinuri se apropie, întrucâtva, da facetura celor de Tămâioasî românească; ele sunt, s-ar putea spune, replica, pe altă gamă cromatică, ale celor din urmă la Pietroasa, din soiul Busuioacă se realizează, cu mai multă siguranţă decât la Huşi, de unde soiul este originar, struguri şi vinuri cu conţinut bogat în zahăr, fapt care justifică includerea sa în sortimentul destinat producerii de vinuri dulci naturale.

În generoasele condiţii de climă şi sol ale centrului viticol Pietroasa se pot obţine şi vinurie albe de calitate de Riesling italian, Chardonnay, Sauvignon şi Pinot gris, precum şi vinuri roşii de Cabernet Sauvignon şi Merlot. Soiurile se aşează în plantaţii, fără a-şi lua unul altuia locul, pe cuprnsul lungii fâşii ocupate de vii, întinsă pe mai mult de 4 km. Oricum, locul Tămâioasei şi Grasei este în partea superioară a versantului, acolo unde solul este mai pietros, iar lumina mai puternică.

Pe un posibil drum al viilor şi vinurilor din porgoria Dealu Mare, Pietroasa trebuie să consituie un important punct de popas. Acest drum ar pleca de la Valea Călugărească, ar trece prin Uurlaţi, Ceptura şi Tohani, s-ar opri ca într-o reculegere la Pietroasa şi ar continua pe sub deal, prin Sărăţeanca, Merei şi Zoreşti. S-au împuţinat, astăzi, viile de la acest traseu, dar există toate speranţele ca ele să renască, după cum sper că, într-un viitor nu prea îndepărtat, va renaşte toată viticultura românească.

Turism viti-vinicol

Calendar Evenimente

« noiembrie 2019 » loading...
L Ma Mi J V S D
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1

Film de prezentare