Anul acesta, SĂRBĂTOAREA TĂMÂIOASEI a avut loc în data de 3 septembrie și după cum ne-am obișnuit SCDVV PIETROASA a fost gazda celei de-a 10 a ediții.

Această sărbătoare a marcat începutul unei toamne lungi care ne-a bucurat cu cele mai de preț roade ale acestei zone. Strugurii au așteptat și în acest an să acumuleze numeroasele substanțe cu interes oenologic pentru a rezulta mai târziu vinul cu care majoritatea consumatorilor s-au obișnuit, vinul de la Stațiunea Pietroasa.

În mod tradițional, sărbătoarea a început cu un alai de tineri îmbrăcați în costume tradiționale care au umplut linul cu Tămâioasa românească, urmând apoi că acești struguri să fie zdrobiți de picioarele spălate cu apa de izvor ale tinerelor fecioare. Toate aceste activități au fost savurate de către vizitatori în compania unui pahar de must obținut în mod tradițional cu ajutorul vechiului teasc.

În această Duminică, vizitatorii s-au bucurat de soarele arzător al Centrului Viticol care face minuni în ceea ce privește calitatea vinului obținut din Tămâioasa românească și nu numai. Sute de persoane s-au bucurat de produsele tradiționale obținute în această zonă și au plecat acasă cu mici suveniruri care să le aducă aminte ca meșteșugul vechi, munca omului simplu de la țara și vinul cu care au fost obișnuiti din cele mai vechi timpuri încă se mai regăsesc în epoca omului modern.

Pe lângă numeroșii parteneri și invitați care au contribuit la bună organizare și desfășurare a întregului eveniment, SCDVV Pietroasa a organizat numeroase degustări și concursuri la care au participat producătorii locali în urma carora s-au acordat premii care să le ofere o mică apreciere pentru munca depusă.

Pe lângă focul de artificii, cel mai apreciat moment al acestei sărbători a fost vizita în grup organizat în hruba stațiunii unde se adăpostesc sticlele cu o valoare istorică care cu greu poate fi exprimata în bani sau chiar cuvinte… Aceste vizite reușesc să lase o amprentă adâncă în fiecare om, simplu sau specialist în domeniu, care cu greu poate fi uitată.

Turism viti-vinicol

Calendar Evenimente

« noiembrie 2019 » loading...
L Ma Mi J V S D
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1

Film de prezentare