Gama Pietroasa SELECTION – vinuri premiate românești
Gama PIETROASA SELECTION este primul pas pe care Stațiunea de Cercetare Pietroasa îl face în promovarea selecțiilor clonale obținute de-a lungul timpului în cadrul unității, dar și în cadrul altor unități de cercetare din țară și de peste hotare.
Bazată în mare parte pe soiuri consacrate pentru acest areal și pe soiuri autohtone, gama aduce în prim-plan stiluri de vinificație moderne, dar bazate pe caracteristicile soiurilor și reprezentative pentru areal.
Selectând cele mai bune parcele viticole de la fiecare soi în parte, cea mai reprezentativă selecție clonală și momentul potrivit pentru recoltare, strugurii ajung pe linia de sortare unde se efectuează una dintre cele mai importante operații tehnologice, urmând apoi procele de desciorchinare, zdrobire, macerare prefermentativă diversificată pentru fiecare soi, presare, condiționare must și fermentare cu drojdii indigene și/sau selecționate pentru a obține rezultatul dorit. După aceste etape, vinul începe perioada de maturare pe drojdiile fine care îi oferă caracteristici organoleptice complexe și specifice.
Pentru a face parte din această gamă, fiecare soi și fiecare selecție clonală a fost testată mai bine de 3 ani în sectorul de microvionificație pentru a ne asigura ca există tipicitate și o continuitate în ceea ce privește carcteristicile organoleptice. Având în vedere faptul că au existat diferențe semnificative între vinurile obținute din diferite selecții clonale sau amestecuri de selecții clonale, decizia de a prezenta alegerea noastră nu a fost una ușoară.
Astfel, vinurile pe care le veți întâlni în cadrul acestei game vă vor încânta papilele gustative cu arome complexe și puțin diferite de cum erau prezentate în trecut prin tehnologia clasică.
Cea mai importantă caracteristică a acestui areal și regăsită, în mare parte, în vinurile din această gamă este extractivitatea. De cele mai multe ori, ,,Caracterul de Piatra” așa cum este el descris de către marile personalități care au trecut pragul unității noastre este prezent în fiecare pahar și dezvăluie de fiecare dată într-un mod specific fiecărui degustător bogăția de la Pietroasa, într-un mod unic.
Gama cuprinde:
Busuioaca Roze Sec 26 PT este o versiune rară și surprinzătoare a binecunoscutei Busuioace, vinificată în sec, care îmbină prospețimea cu expresivitatea aromatică. Culoarea roz-somon delicată anticipează un buchet floral de trandafir, fragi și grapefruit roz. Gustul este viu, tonic și echilibrat, cu o aciditate revigorantă ce invită la un nou pahar. Ideal pentru serile calde de vară, se potrivește excelent cu preparate mediteraneene, fructe de mare sau salate cu fructe.
Fetească Albă Sec 29 BL provine dintr-un soi autohton cu rădăcini adânci în cultura viticolă românească, interpretat aici într-o manieră pură și expresivă. Feteasca Albă Sec de la Pietroasa are o eleganță discretă, cu arome de flori albe, pere zemoase și un strop de citrice. În gust, vinul se remarcă prin echilibru, o textură fină și un final ușor migdalat. Este partenerul ideal pentru preparate delicate: pește, pui cu ierburi aromatice sau brânzeturi moi.
Fetească Neagră Sec 1o PT este rege al soiurilor roșii românești, Feteasca Neagră Sec de la Pietroasa este vinificată pentru a evidenția complexitatea și finețea soiului. Buchetul este dominat de arome de prune coapte, fructe de pădure și note subtile de condimente. Gustul este amplu, cu taninuri rotunde și un final lung, elegant. Se potrivește perfect cu preparate din carne roșie, tocănițe rustice sau brânzeturi maturate.
Tămâioasă Românească Sec 5 PT este o bijuterie aromatică, vinificată într-un stil sec care pune în lumină autenticitatea și versatilitatea soiului. Tămâioasa Românească Sec are o explozie de arome florale, busuioc proaspăt și citrice, cu o textură fluidă și final curat, mineral. Este companionul perfect pentru preparate fusion, mâncăruri ușor condimentate sau momente de relaxare într-o seară cu prieteni dragi.