E x p l o r e a z ă V i n u r i l e P i e t r o a s a

G a m a R e s e a r c h & I n n o v a t i o n

Vinurile din gama Research&Innovation au fost alese dintre soiurile cu tradiţie cultivate în viile de la Stațiunea de Cercetare Pietroasa și sunt printre cele mai reprezentative pentru acest areal de mare favorabilitate pentru calitate, unicitate și se adresează tuturor consumatorilor aflaţi în căutarea unor vinuri elegante, care pot fi asociate în mod fericit cu bucătăria tradiţională românească sau cea cu tendinţe „fusion”. 

Vinurile sunt prezentate într-o formă atractivă, care îmbină, prin simbolistică, identitatea locului prin reprezentarea celebrului tezaur de la Pietroasa şi cerințele moderne de sustenabilitate şi respect pentru mediu. 

Gama Research&Innovation cuprinde: Vin alb aromat, Tămâioasă Românească Sec, Riesling Italian Demisec, Busuioacă de Bohotin Sec, Busuioacă de Bohotin Dulce, Tămâioasă Românească și Grasă de Cotnari Demidulce.

G a m a P i e t r o a s a R E Z E R V A

            

Gama PIETROASA REZERVA a luat naștere în urma a peste 40 de ani de studii în sectorul vitivincol. Totul a început prin dorința cercetătorilor de a scoate în evidență cele mai importante soiuri din Centrul Viticol Pietroasa și de a maximiza potențialul acestora astfel încât vinurile de aici să fie inconfundabile și demne de a reprezenta o unitatea de învățământ și cercetare.

            Pentru a scoate în evidență cele mai bune caracteristici organoleptice din vinuri, s-au efectuat numeroase studii pe tipurile de sol care se regăsesc în plantațiile noastre, la diferite altitudini și cu diferite expoziții. Mai mult decât atât, cel mai important aspect a constat în ameliorarea soiurilor astfel încât să obținem cele mai reprezentative clone care să fie special adaptate la condițiile ecopedoclimatice de la Pietroasa.

            Astfel, am reușit să obținem un vin extractiv, cu arome specifice fiecărui soi și fiecărei clone în parte, am avut grijă să maximizăm potențialul acestui în cramă unde am aplicat cele mai bune și delicate tehnologii, urmând ca la final să le maturăm în butoaie de stejar de diferite tipuri pentru a complete întregul paletar de arome.

Gama Pietroasa SELECTION

 

Gama PIETROASA SELECTION este primul pas pe care Stațiunea de Cercetare Pietroasa îl face în promovarea selecțiilor clonale obținute de-a lungul timpului în cadrul unității, dar și în cadrul altor unități de cercetare din țară și de peste hotare.

            Bazată în mare parte pe soiuri consacrate pentru acest areal și pe soiuri autohtone, gama aduce în prim-plan stiluri de vinificație moderne, dar bazate pe caracteristicile soiurilor și reprezentative pentru areal.

            Selectând cele mai bune parcele viticole de la fiecare soi în parte, cea mai reprezentativă selecție clonală și momentul potrivit pentru recoltare, strugurii ajung pe linia de sortare unde se efectuează una dintre cele mai importante operații tehnologice, urmând apoi procele de desciorchinare, zdrobire, macerare prefermentativă diversificată pentru fiecare soi, presare, condiționare must și fermentare cu drojdii indigene și/sau selecționate pentru a obține rezultatul dorit. După aceste etape, vinul începe perioada de maturare pe drojdiile fine care îi oferă caracteristici organoleptice complexe și specifice.

            Pentru a face parte din această gamă, fiecare soi și fiecare selecție clonală a fost testată mai bine de 3 ani în sectorul de microvionificație pentru a ne asigura ca există tipicitate și o continuitate în ceea ce privește carcteristicile organoleptice. Având în vedere faptul că au existat diferențe semnificative între vinurile obținute din diferite selecții clonale sau amestecuri de selecții clonale, decizia de a prezenta alegerea noastră nu a fost una ușoară.

            Astfel, vinurile pe care le veți întâlni în cadrul acestei game vă vor încânta papilele gustative cu arome complexe și puțin diferite de cum erau prezentate în trecut prin tehnologia clasică. 

 

            Cea mai importantă caracteristică a acestui areal și regăsită, în mare parte, în vinurile din această gamă este extractivitatea. De cele mai multe ori, ,,Caracterul de Piatra” așa cum este el descris de către marile personalități care au trecut pragul unității noastre este prezent în fiecare pahar și dezvăluie de fiecare dată într-un mod specific fiecărui degustător bogăția de la Pietroasa, într-un mod unic.

V i n o t e c a

Crama de la Pietroasa a funcționat mult timp ca una dintre cele mai bine înzestrate crame din țară, ce beneficia, încă din 1940, de un centru de vinificare și dotat cu utilaj modern importat din Italia. 

Colecţia de vinuri începută atunci numără în prezent cca 100 000 de sticle, cele mai vechi din anii `40 ai secolului al XX-lea. Sunt vinuri de patrimoniu, vinuri de o valoare inestimabilă. Vinoteca mai poartă pe rafturile sale vinuri din anii `50, `60, `70 ai secolului trecut, vinuri din ani de excepţie, ieşite din mâna unui oenolog de excepţie. Ele poartă amprenta inconfundabilă a oenologului MIHAI MACICI care, fie s-a implicat direct, fie a vegheat la realizarea lor. Sunt vinuri fără egal, aşa cum i-a fost şi competenţa în materie de oenologie.

Pietroasa

D i p l o m e